SMART KIDS 930X122

persoană blocată

Video – Conducătorul bolidului de lux, imobilizat de polițiști. Era băut și a devenit agresiv

UPDATE, ORA 12:54, IPJ ARGEȘ TRANSMITE:

În jurul orei 11.30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, în timp ce se aflau în patrulare, în zona de competență, au fost sesizați de către un cetățean, că într-un autoturism se află un bărbat inconștient.

Citiți și: Pitești. S-a dat alarma pe Frații Golești! A avut nevoie de ajutor

Până la sosirea echipajului la locul indicat, autoturismul în cauză își continuase deplasarea și, cu tot efortul polițiștilor și oamenilor de la fața locului de a-l opri, acesta a pătruns într-un sens giratoriu, unde a intrat în coliziune cu un autobuz. In urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe spațiul verde. Aici, pentru că șoferul era inconștient și pentru a nu pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, oamenii legii au fost nevoiți să spargă geamul autoturismului.

Polițiștii au observat că bărbatul prezenta semne vitale, iar la scurt timp a început să devină semiconștient. Conducătorul auto, un bărbat de 40 de ani, a fost preluat de un echipaj medical, conștient. După acordarea primelor îngrijiri medicale, a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare mai mare decât limita de 0, 40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În timpul procedurilor specifice ulterioare, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, a devenit agresiv, fiind imobilizat de polițiști și condus la sediul poliției.

 

Verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.”

UPDATE, ORA 12:16: Șoferul este un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani.

UPDATE, ora 11.52, ISU ARGEȘ TRANSMITE:

În urma evenimentului autoturismul a acroșat ușor un autobuz în care se aflau aproximativ 20 călători, nu sunt victime. Persoanei din auto i se acorda prim-ajutor de un echipaj SAJ cu medic.”

O persoană aflată în stare de inconștiență la volan, a rămas blocată într-un autoturism marca Mercedes S Classe, într-un sens giratoriu din cartierul piteștean Prundu, zona Depou.

 

 

Nu se cunosc deocamdată detalii despre cum s-a produs evenimentul.

La fața locului intervin echipajele de salvare. Pentru a-i acorda primul ajutor, polițiștii ajunși la locul incidentului au spart geamul autoturismului.

 

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

SMART KIDS 570×90