Eurial 930 x 122

comuna mihăești

VIDEO: LUCRARE DE POMINĂ LA MIHĂEŞTI. ASFALTUL, TURNAT DIRECT PE IARBĂ

Un localnic din comuna argeşeană Mihăeşti, sat Văcarea, este revoltat de modul cum se execută lucrările de asfaltare pe o uliţă din comună. Ieri a filmat mai mulţi muncitori care turnaseră asfaltul direct peste iarbă, fără nicio pregătire a terenului cu pricina. În scurt timp, vestea a ajuns şi la primarul Gheorghe Matei care s-a deplasat alături de viceprimar şi un consilier la locul semnalat, oprind lucrarea şi trimiţând muncitorii acasă.

Citiți și: INCREDIBIL CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN MIHĂEȘTI. PRIMARUL MERGE MAI DEPARTE CU CANDIDATURA

Ca să ne lămurim ce s-a întâmplat, l-am contactat telefonic pe edil, care ne-a confirmat prezenţa pe uliţa din satul Văcarea şi faptul că a oprit lucrările. Din capul locului acesta ne-a precizat că „lucrările nu sunt executate de angajaţi ai primăriei, ci de muncitori ai firmei SC DRUM LOGISTIC”.

„Cu firma respectivă am semnat contract undeva în vara anului trecut, însă vremea rea şi ulterior pandemia au întârziat începerea propriu-zisă a lucrărilor. Ieri, la ora 16, când am văzut ce se întâmplă, le-am spus muncitorilor să plece, să părăsească localitatea. Apoi am făcut adresă către administratorul societăţii să-l înştiinţez de decizia pe care am luat-o. Nu o să plătesc niciun ban firmei”, ne-a declarat primarul.

Citiți și: UN NOU POD VA FI CONSTRUIT ÎN ARGEȘ

Ulterior, a revenit cu un telefon şi ne-a oferit noi amănunte. Spune că a avut o conversaţie pe WhatsApp cu administratorul SC Drum Logistic, iar acesta ar fi recunoscut că este de neconceput să se execute astfel o lucrare.

„Nişte idioţi. Îmi pare rău că v-am pus în această situaţie. O să facem 100 de metri pătraţi în plus”, este mesajul pe care ni l-a redirecţionat primarul şi despre care spune că l-ar fi primit de la administrator. Acesta ar fi promis o „compensaţie” de 100 mp executați suplimentar pentru greşeala făcută.

Noi, ce să înţelegem? Că toată povara cade pe umerii muncitorilor. Atât edilul de la Mihăeşti, cât şi administratorul firmei au ajuns la concluzia că vina aparţine muncitorilor. Totuşi, e un pic ciudat cum angajaţii s-au apucat de o asemenea lucrare fără a fi supervizaţi. Sau, dacă au fost supervizaţi, cum a permis dirigintele de şantier să fie turnat asfaltul direct pe iarbă. Ne întrebăm, îşi permitea firma cu pricina să dea cu bâta în baltă într-un asemenea mod? Cine suportă pagubele?

HerasMed (555 x 222 px)
Pizza Sapori Italia 570 90