Kaia 930 x 120

prostituată

Video: Piteştean lăsat cu pantalonii în vine şi fără bani de o prostituată

Prostituată reţinută de poliţişti în Piteşti. Ieri seară, agenţii Secţiei 1 din municipiu au fost sesizaţi de un bărbat care le-a declarat că o femeie de moravuri uşoare l-a lăsat fără o sumă consistentă de bani şi nici măcar nu a beneficiat de „serviciile” promise de aceasta.

Citiți și: Întâmplare șocantă în Pitești! I-a pus cuțitul la gât în mașină și l-a luat prizonier

În urma audierilor, omul a recunoscut că a tras ceva la măsea şi, cumva, are şi el o contribuţie la ce s-a întâmplat.

Mai exact, bărbatul s-a gândit să facă economii, şi în loc să meargă la un hotel a decis să se distreze sub podul de lângă Mall. De aici, nu este foarte clar ce s-a întâmplat, fiindcă zona era slab iluminată, iar clientul ameţit de la alcool.

Citiți și: Pitești: Femeie ușoară tâlhărită de propriul client

 

 

Se pare că omul a încercat să-şi dea jos pantalonii, moment în care s-a împiedicat şi i-a căzut portofelul. Prostituata nu a stat pe gânduri, văzând că muşteriul nu e în stare de mare lucru şi s-a gândit să profite la maxim de situaţie.

A pus mâna pe portofel şi a luat-o la goană, ca o căprioară. Din nefericire, nici ea nu a avut parte de satisfacţie. În scurt timp, a fost depistată de poliţişti şi încătuşată.

Acum este acuzată de furt, faptă care chiar se pedepseşte penal, spre deosebire de cea mai veche meserie din lume pentru care, se ştie, rareori răspunde cineva în faţa instanţei.

IPJ Argeş are precizări în acest caz

„În ziua de 22 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat de 45 de ani, despre faptul că o femeie de 38 de ani i-ar fi sustras, din portofel, suma de 4.000 de lei, după ce l-ar fi atras, în vederea întreținerii de raporturi sexuale contra cost.

În scurt timp, femeia a fost identificată și condusă la sediul poliției, pentru audieri.

În cursul serii trecute, după administrarea probatoriului, femeia a fost reținută, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.”

555 X 222 CAPRA
570 X 90 CAPRA 3