NOR CURIER 930X122

comuna ștefan cel mare

(VIDEO) UN INCENDIU PUTERNIC A LĂSAT PE DRUMURI O FAMILIE DIN ARGEȘ

Un incendiu puternic a lăsat pe drumuri o familie din comuna Ștefan cel Mare, satul Glavacioc.

Citiți și: Argeș: Incendiu în gospodărie: Două autoturisme și o anexă – în flăcări

La fața locului a ajuns un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă de la SVSU Slobozia, plus alte două echipaje cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă de la ISU Argeș. Incendiul se manifesta la acoperiș și în interiorul celor trei camere, fiind vorba de o construcție preponderent din material combustibil.

În incendiu au ars acoperișul casei pe aproximativ 70 de mp, materiale textile și aparatură electrocasnică.

Citiți și: Oficial. De la ce a izbucnit incendiul de la DSVSA

Sursa probabilă o reprezintă scânteile care au ajuns în contact cu materialele combustibile, din cauza coșului de fum defect”, precizează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.

Echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Argeș ajuns la fața locului i-a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 65 de ani, care a suferit un atac de panică.

Femeia a refuzat transportul la spital.

(Foto/video: ISU Argeș)

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3