HerasMed (930 x 122 px)

accident

(VIDEO) UPDATE: IMPACT CU AMBULANȚĂ SMURD. PARAMEDICI RĂNIȚI

UPDATE 2: ISU Argeș precizează că din autoturism a rezultat o victimă, pasagera din drepta-față. Femeia, de 63 de ani, a suferit o contuzie toracică, a fost asistată medical de către echipajul SAJ și transportată la spital.

Citiți și: Pitești. Poliția ,,aprinde” lumina: Ce s-a întâmplat, de fapt, azi-noapte! E grav!

Din ambulanța SMURD de prim ajutor calificat, în care se aflau 4 persoane (șoferul, 2 paramedici SMURD și un voluntar din programul ,,Salvator din pasiune”), au rezultat 3 victime: cei doi paramedici (fiecare în vârstă de 33 de ani) – unul a suferit un traumatism cranio-cerebral, o contuzie hemitorace stânga, otoragie stângă și suspiciune de fractură la nivelul claviculei stângi, iar celălalt prezenta un traumatism lombar.

Voluntarul, în vârstă de 30 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral, o plagă la nivelul capului și o contuzie lombară stânga. Cei trei au fost transportați la spital de echipajele SMURD.

Citiți și: Argeș. Vehicul ieșit de pe drum, ACUM! Au sosit pompierii

Pe de altă parte, potrivit Poliției Argeș, accidentul s-a produs într-o intersecție semaforizată, între un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din Pitești, care circula dinspre strada Maternității către Trivale, și o ambulanță SMURD, care circula dinspre Centru către Bascov și care se deplasa la un caz medical și avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase. 

Polițiștii Biroului Rutier Pitești au efectuat cercetarea la fața locului și urmează să stabilească împrejurările în care a avut loc accidentul rutier.

UPDATE 1: Impact cu ambulanță SMURD în Pitești. Echipajul era format din 4 membri, dintre care unul este voluntar. La locul evenimentului s-au deplasat un echipaj cu o autospecială de intervenție, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, unul de prim ajutor calificat și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Argeș, dar și un echipaj cu o autospecială de primă intervenție și comandă, informează ISU Argeș.

Un accident de circulație în care sunt implicate un autoturism și un echipaj cu ambulanță SMURD s-a produs cu puțin timp în urmă în municipiul Pitești, pe bulevardul Republicii.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, echipajul cu ambulanță SMURD de prim ajutor calificat se deplasa către un caz medical în cartierul piteștean Găvana.

Ambulanța a fost acroșată de către un autoturism și s-a răsturnat pe partea laterală stângă, potrivit sursei citate.

Știrea este în curs de actualizare, reîncărcați pagina pentru noi informații. (Sursă foto: Facebook Info Trafic Pitești, sursă video: ISU Argeș)

555×222 deputati- psd
570 X 90 CAPRA 3