EcoMoto 930×122

Arges

GABRIELA ZOANĂ: „VOI FI AMBASADORUL ARGEŞULUI ÎN EUROPA!”

Investiţiile sunt motorul dezvoltării atât la nivel naţional, cât şi regional şi judeţean. Gabriela Zoană, candidat al PSD Argeş pentru Parlamentul European, afirmă că judeţul nostru are un potenţial turistic foarte mare, dar care trebuie pus în valoare printr-o promovare adecvată.

Citiți și: A fost prinsă! Venea încărcată cu „marfă”: Aur, țigări și parfumuri

„Argeşul are multe locuri de o mare frumuseţe. Vorbim de munţii cei mai înalţi din ţară şi cu cea mai mare întindere dintre toate judeţele, de rezervaţii naturale și de obiective antropice care au fermecat inclusiv vizitatorii de peste hotare, aşa cum este cazul barajului Vidraru şi al Transfăgărăşanului. Avem mănăstiri de legendă şi cu valoare de patrimoniu și avem primele cetăţi de scaun ale Ţării Româneşti. Nu în ultimul rând, există posibilitatea realizării unor pârtii de schi care ar atrage mii de turişti anual. Turismul este, în opinia mea, un domeniu care ar trebui să fie prioritar, iar master-planul de dezvoltare turistică elaborat de Consiliul Judeţean arată că se fac paşi importanţi în acest sens.

Ca europarlamentar voi fi ambasadorul Argeşului în Europa. Nu se poate obţine mare lucru, cu atât mai puţin fonduri, dacă nu există o promovare adecvată. Îmi propun să fac cunoscute în Europa frumuseţile judeţului nostru, să mă lupt pentru atragerea de investiţii în domeniul turismului și pentru realizarea de parteneriate. Voi fi ambasadorul Argeşului în Europa! Nu trebuie ignorată importanţa promovării. Iată, Piteştiul a devenit „Oraş european al sportului” tocmai datorită unei bune promovări, a unui lobby susţinut din partea unui europarlamentar social-demnocrat, Cătălin Ivan. Voi face acelaşi lucru pentru a aduce în atenţia Europei şi, implicit, a investitorilor străini potenţialul deosebit pe care judeţul nostru îl are din punct de vedere turistic.”, ne-a declarat Gabriela Zoană.

Citiți și: Argeș Accident deosebit de grav! Un TIR s-a răsturnat și a luat foc!

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

Pizza Sapori Italia 570 90