New Profesional Consult 930 x 122

farmece

ZI MAGICĂ. AZI SE LEAGĂ FARMECELE ȘI SE AFLĂ URSITA

Zi magică. Azi se „leagă” farmecele și se află ursita. Intrarea Maicii Domnului în Biserică, sărbătorită în fiecare an pe 21 noiembrie, este considerată o zi magică. Astăzi se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. În tradiţia populară se spune că în ziua de Ovidenie se deschid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor.

În popor sărbătoarea este asociată cu simbolurile luminii: candela, lumânarea, focul şi soarele. Pentru reuşita copiilor dintr-o familie, candela trebuie să fie aprinsă în căminul fiecărui credincios, iar focul să ardă în cămin toată noaptea. Tot în această noapte se fac farmece şi descântece, se află ursita şi se fac previziuni meteorologice. Conform tradiţiei populare, dacă în ziua Intrării Maicii Domnului cerul este acoperit de nori, peste an vor fi epidemii. Dacă astăzi va ninge, mai spune tradiția, vom avea parte de o iarnă lungă şi grea.

“Se crede că de Ovidenie se deschid cerurile şi că acum cei cu sufletul curat pot înţelege graiul animalelor. Tot acum e bine ca oamenii certaţi să-şi ceară iertare şi să se împace. Se mai spune că de Ovidenie ologii s-ar putea vindeca.”, afirmă specialiştii în etnografie şi folclor.

Pe 21 noiembrie ortodocşii merg la biserică la slujbă şi cinstesc această zi prin rugăciune şi ofrande: bucate de post, peşte şi lumânări, pe care preoţii le sfinţesc. Toţi cei care respectă această sărbătoare vor avea parte de sănătate, bucurii şi reuşite, iar în anul următor, de hambare pline şi belşug în gospodărie.

Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului sau Sărbătoarea Luminii s-a ţinut pentru prima dată în secolul al VI-lea, atunci când lângă ruinele templului în care a crescut a fost construită o biserică închinată Fecioarei Maria. Praznicul împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului este numit şi Aducerea Maicii Domnului la Templu. Potrivit tradiţiei, Fecioara Maria a fost dusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, la vârsta de 3 ani, acolo unde a trăit şi a slujit ca fecioară până la logodna ei cu Sfântul Iosif. Aici, la templu, Maria şi-a petrecut întreaga copilărie, crescând în curăţenie sufletească, rugându-se neîncetat şi citind Scriptura împreună cu alte fecioare, văduve şi preoţi. Fecioara Maria a petrecut astfel 12 ani, până când acelaşi Arhanghel Gavriil care l-a anunţat pe Ioachim că va avea un copil care se va umple de Duhul Sfânt a vestit-o că-L va naște pe Iisus, Fiul Domnului. Ca să rămână nepătată în fața lumii, Fecioara Maria a părăsit templul şi s-a logodit cu Iosif, martorul fecioriei ei şi al miracolului divin al naşterii pruncului Iisus. (Sursa: http://adevarul.ro/, editarea și titlul: http://epitesti.ro/, foto: crestinortodox.ro)

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3