Eurial 930 x 122

toxic

ANCHETA de la depozitul cu substanțe toxice. CONCLUZII PRELIMINARE!

Prefectul județului Argeș a prezentat astăzi concluziile preliminare ale anchetei pe care autoritățile o fac la depozitul de deșeuri toxice de pe fosta platformă ARO din Câmpulung Muscel.

Principala concluzie, de interes maxim pentru locuitorii din zonă, este aceea că aerul și apa nu sunt contaminate în urma incendiului. „După lichidarea incendiului, am prelevat probe pentru a ne asigura că nu este pusă în pericol siguranța populației și a mediului înconjurător. Au fost prelevate probe din aer de către Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul pentru Situații de Urgență în ce privește eventuala poluare radioactivă și nu au fost constatate astfel de depășiri. Și laboratorul mobil al Agenției pentru Protecția Mediului a efectuat monitorizarea calității aerului și solului începând cu momentul incendiului și până astăzi inclusiv, rezultând la ora actuală concluzia că nu sunt depășiri ale limitelor admise. De asemenea, reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Argeş–Vedea au prelevat la mai multe intervale de timp probe de apă, inclusiv din râul Târgului, în aval de stația de epurare a municipiului Câmpulung, rezultatele fiind în parametrii admiși”, se arată în raportul prezentat de prefectul Cristian Soare.

O altă concluzie preliminară se referă la cauza incendiului: „Imediat după incident, comisia formată din ISU, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Poliție, Garda de Mediu și APM au deschis o anchetă cu privire la cauzele producerii acestui eveniment. Până acum, aceasta nu este finalizată, însă, din cercetarea preliminară (audierea celor implicați) rezultă că incendiul a fost declanșat accidental de către un angajat, în timp ce curăța un container cu șlamuri petroliere folosind o perie electrică, perie care a produs o scânteie și care, în contact cu vaporii, a provocat flacăra care s-a extins în toată hala”.

În ceea ce privește proprietarul depozitului, firma ieșeană Global Eco Center, raportul precizează că pe numele ei a fost deschis dosar de cercetare penală: „În urma anchetei, a rezultat că societatea nu a respectat normele de securitate la incendiu, iar în momentul revizuirii autorizației de mediu nu a solicitat un punct de vedere de la ISU cu privire la obținerea autorizației de securitate la incendiu. Pentru aceste neconformități, ISU a aplicat o amendă de 10.000 de lei. (…) Inspectoratul Județean de Poliție a deschis un dosar de cercetare penală în baza legii privind protecția mediului în legătură cu incidentul și activitatea societății din Iași. În legătură cu această societate, trebuie menționat că se află în procedură de notificare prealabilă suspendării autorizației de mediu, termenul de 60 de zile expirând pe 13 octombrie. Garda de Mediu a aplicat în aprilie anul curent o sancțiune de 100.000 de lei societății pentru nerespectarea obligațiilor din autorizația de mediu în ceea ce privește depozitarea și etichetarea deșeurilor”.

De asemenea, în raport se arată că prefectul a cerut Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş să îi prezinte „o informare care să cuprindă toate datele privind societăţile cu activitate similară din judeţ, respectiv depozitarea şi tratarea deşeurilor periculoase şi nepericuloase, în vederea unor verificări imediate şi pentru eliminarea eventualelor neconformităţi”. Amintim că autoritățile au decis să suspende activitatea depozitului pe perioada anchetei.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
HerasMed (570 x 90 px)