263×587.jpg La COCOS

PRIMUL CLUB DE SCRIMĂ DIN MIOVENI

Primul club de scrimă din Mioveni.

Scrima este unul dintre sporturile în care românii au avut evoluţii constante la marile competiţii ale lumii, indiferent că a fost vorba de Campionate Europene, Mondiale sau Jocuri Olimpice, scrimerii din ţara noastră au adus zeci de medalii dintre cele mai strălucitoare.

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222

Din acest motiv, în județul Argeș, s-a înființat primul club de scrimă – ASC “Spadasinii Argeșeni”, afiliat Federației Române de Scrimă și care va avea o filială şi la Mioveni.

Deschiderea oficială a clubului și prezentarea oficială a acestei discipline olimpice au avut loc în Sala de Sport a Școlii Gimnaziale “Liviu Rebreanu” din Mioveni, în prezența reprezentanților Federației Române de Scrimă și a titratei sportive Loredana Dinu – dublă campioană mondială la scrimă, campioană olimpică și cvadruplă campioană europeană.

Alături de aceasta au fost prezenți cei mai titrați antrenori ai loturilor naționale de cadeți și juniori, care, alături de elevii lor, au oferit demonstrații de mânuire a spadei și floretei, cu scopul de a promova scrima în rândul tinerilor din Mioveni, dar și de a atrage noi practicanți.

La demonstrație au asistat peste 200 de elevi de la școlile din Mioveni.

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
Eurial 263×587