New Profesional Consult 930 x 122

protest_spontan_depou_cfr07

De ce s-a lasat cu protest spontan la CFR Pitesti

Nemulţumiţi şi foarte iritaţi imediat după ce au primit documentul prin care erau informaţi că urmează să fie disponibilizaţi, circa 50 de salariaţi din cadrul Depoului CFR Piteşti au declanşat o grevă spontană.

La nemulţumirile pe care aceştia le-au strigat, a fost prezent şi un reprezentant din cadrul Regionalei CFR Craiova, acesta declarându-le nemulţumiţilor că nu este îndrituit să poarte nici-un fel de negocieri, lucru care a pus şi mai mult „gaz pe foc” din partea celor aflaţi în această situaţie critică.

Până când la locul cu pricina a ajuns şi liderul de sindicat Adrian Ion ( după mai bine de o jumătate de oră), mai rapizi s-au dovedit a fi poliţiştii de la T.F, aceştia fiind solicitaţi să intervină în urma unui telefon primit de la conducerea societăţii respective. Normal că reprezentanţii legii nu au fost primiţi cu aplauze şi urale, ci cu reproşuri de genul :” se fură de prin vagoanele cisternă combustibil cu tonele şi nu veniţi atât de repede; se fură genţi şi bagaje din gară sau chiar de aici de unde muncim noi, numai că nu aţi prins niciodată pe nimeni…”. Dar, cele mai multe acuzaţii i-au fost aduse unui inginer venit de la Costeşti ( membru cu influenţă în cadrul PD-L- Constantin Barbu) despre care s-a spus că acesta decide totul.

„Ne-am săturat de nepotismele lui Barbu” au strigat toţi cei prezenţi, noi muncim de peste 20 de ani aici, mulţi dintre noi suntem singurii întreţinători de familie, iar mai nou …viitori şomeri”. Liderul de sindicat Adrian Ion, ne-a declarat că întradevăr este vorba de circa 100 de disponibilizaţi, atât din cadrul Depoului CFR Piteşti, precum şi de la Bradu, toţi aceştia urmând să primească ( până la finalizarea documentelor de şomaj câte 6 salarii compensatorii a câte 670 de lei).

„Conducerea Companiei nu ne-a consultat pe noi liderii de sindicat atunci când au stabilit să se facă disponibilizări. Restructurează, asta în condiţiile în care nu au făcut nici-un fel de investiţii, în infrastructură, în modernizări, în…nimic, singurele „investiţii” fiind doar în…disponibilizări”.

protest_spontan_depou_cfr02protest_spontan_depou_cfr12

New Profesional Consult-555×222
New Profesional Consult 570×90