Eurial 263×587

Moartea pandea…in fata bancii

lumanari_steag

Nimic nu prevestea ca seara de sâmbătă să fie şi ultima pentru un minor de 13 ani, din Fâlfani- Stolnici dar şi pentru alţi doi consăteni de-ai acestuia şi care au fost aproape pulverizaţi de o autoutilitară, în timp ce se aflau pe banca din faţa unei gospodării.

930X122 MAIA
Posada Curtea de Arges 555×222

Aflat la volanul unei autoutiliatre Renault, Florea Bujor, de 54 de ani, din Hârseşti se îndrepta dinspre Fâlfani spre localitatea de domiciliu. Ce treabă o fi avut şoferul, are mai puţină importanţă, important este doar faptul că aflându-se la mică distanţă de casă (Hârseşti), din cauza oboselii, cel de la volan a adormit motiv pentru care maşina părăsind şoseaua a ieşit în afara părţii carosabile, izbindu-se violent de o bancă situată lângă poarta unei gospodării.

Din păcate, pe bancă şi în apropierea acesteia se aflau mai multe persoane, trei dintre acestea, în urma impactului violent suferind fie vătămări corporale grave: Răzvan Badea, de 13 ani, din Stolnici ( fractură), Emilian Stancu, de 54 de ani, din Mioveni ( fracturi la ambele picioare şi chiar amputarea unuia), dar şi decesul lui Liviu Bălăşescu, de 13 ani, din Stolnici. Pe numele şoferului vinovat a fost întocmit un dosar de cercetare penală, cea mai gravă dintre acestea fiind aceea de ucidere din culpă pentru care Florea Bujor riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 1 şi 5 ani.

fngcimm BANNER 570×90
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti