Nu puţine au fost cazurile în care poliţiştii noştri au fost puşi în situaţia de a aplica legea ( mai ales cea europeană) atunci când au depistat persoane cu altă cetăţenie care solicitând viză de tranzit, au „uitat” să mai plece de pe aici de pe la noi.
Într-o astfel de situaţie se află în acest moment o tânără de 21 de ani, din Federaţia Rusă care intrată în ţară şi ajunsă cu o viză de tranzit de 5 zile la Piteşti, a uitat să mai …plece. Poate că tânăra a rămas vrăjită de peisajele noastre, ori poate că a rămas „sudată” de vre-o bară a cine ştie cărui bar de noapte de prin municipiul nostru ( încă) reşedinţă de judeţ sau, probabil a pierdut şirul zilelor pe care trebuia să le petreacă pe teritoriul mioritic de aici de la noi…
Tot în scop de…tranzit a poposit la Piteşti şi un cetăţean egiptean de 39 de ani şi pe care băieţii din cadrul Serviciului pentru Emigrări din Argeş l-au identificat tot pe aici pe la noi. Pentru a nu se „pierde în ceaţa deensă a…Londrei”, ofiţerii de la Imigrări au emis pe numele celor doi uituci decizii de returnare, obligânddu-i să părăsească teritoriul nostru în termen de 15 zile. Şi, precum floarea de „nu mă uita”, pentru a-şi aminti mereu de noi atât rusoaica cât şi egipteanul au fost amendaţi cu câte 800 de lei.





