Odată cu recentele restructurări în cadrul poliţiei, conducerea IPJ Argeş a fost nevoită să efectueze şi anumite schimbări de personal şi a modificărilor în anumite birouri ori servicii.
Prin transferare la cerere în cadrul unui alt compartiment, funcţia rămasă vacantă prin plecarea agentului principal Laura Folea, a fost ocupată de doar câteva zile de o altă poliţistă, agentul Mădălina Bălănescu. Cu ştate oarecum vechi în poliţie, agentul Mădălina Bălănescu este, pe cât de frumoasă, pe atât de…drăcoasă.
Să nu înţelegeţi greşit, este „drăcoasă” în sensul bun al cuvântului iar acest lucru il pot confirma toţi cei care au avut într-un fel sau altul contact în relaţiile de serviciu cu aceasta şi în special cei care au încălcat anumite reguli de circulaţie.
Asta pentru faptul că Mădălina Bălănescu a lucrat din momentul în care a absolvit Şcoala de Poliţie de la Câmpina, ca agent în cadrul Biroului Rutier Piteşti. Mădălina îndeplineşte funcţia de ofiţer în cadrul Biroului de Presă al IPJ Argeş, fiind subordonata directă a comisarului şef Dănuţ Dinu, acesta fiindu-i de altfel fost şef şi la circulaţie. Nu-i urăm decât mult succes în noua activitate şi cât mai puţine bâlbe pe…sticlă.





