125 de sanctiuni contraventionale au fost aplicate, in numai cinci ore, in urma unei actiuni desfasurate joi pe Autostrada A1 Bucuresti-Pitesti, 82 de conducatori auto fiind depistati ca au depasit viteza legala de deplasare. Actiunea politistilor s-a desfasurat joi, in intervalele orare 7.30 – 10.30 si 17.30 – 19.30.
In cadrul actiunii au fost folosite mai multe radare „in cascada”, printre care si sistemele de masurare a vitezei de tip „TRU-CAM”, care masoara viteza autovehiculelor prin sistemul undelor laser cu ajutorul unui aparat tip pistol-radar.Totodata, conducatorii auto opriti ca urmare a nerespectarii regimului legal de viteza au fost controlati si sub alte aspecte, respectiv: consum de alcool, defectiuni tehnice minore ale autovehiculelor, marfuri fara documente de provenienta etc.
In afara soferilor depistati ca au depasit limita legala de viteza, alti sase conducatori auto au fost prinsi fara centura de siguranta, iar alte 37 de persoane au fost sanctionate pentru savarsirea altor abateri.
Totodata, politistii au retinut doua permise de conducere si au retras doua certificate de inmatriculare.
Doi conducatori auto au fost depistati circuland cu o viteza de peste 50 km/h peste limita de viteza legal admisa pe autostrada, autovehiculele conduse de acestia fiind inregistrate de aparatul radar avand fiecare viteza de 208 km/h si respectiv 184 km/h.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)

