Sediu vechi, cu oameni…noi

Cu destul de mulţi ani în urmă P.D.-ul ( pe atunci) a avut grijă să-şi achiziţioneze ca sediu de partid, nu unul ci chiar două sedii, adică unul mare şi frumos ( în chiar „buricul târgului”) şi un altul mai mititel ( dar într-o zonă liniştită) acolo unde funcţionase vechea puşcărie.

Dacă la sediul ăla mare activitate a fost zilnic, la celălalt membrii de partid ( devenit între timp P.D.-L.) nu numai că nu se înghesuiau ba, putem spune că nu era văzută cu lunile nici un fel de acţiune, ceva. Şi cum începuse să bată la ochi că acolo nu se întâmpla nimic- asta în condiţiile în care alte partide nu prea aveau sedii- cei mari din conducerea P.D.-ului au decis ca sediul mic să fie repartizat tineretului- „mândria viitoare a ţării”.

Au avut loc chiar câteva întâlniri ale tinerilor „pedelei” şi cum de fiecare dată (după ce puneau ţara la cale) se cam plictiseau, cineva cu iniţiativă a luat hotărârea ca după atâta muncă de „concepţie”, oamenii să se mai şi distreze.

Că, nu după multe paranghelii, locaţia devenită „cuibuşor de nebunii” a început să se şifoneze, acest lucru a fost pus pe seama vechimii sale, chiar dacă acest lucru nu era tocmai adevărat. Şi cum la valoarea lor de „politicieni în devenire şi de mare perspectivă” nu-şi mai puteau permite să lucreze în acel loc infect, chiar că nu a mai trecut nici picior de tineret pe acolo. Au intrat cu picioarele ( şi la propriu şi la figurat) câţiva boschetari şi cărora condiţiile găsite le-au fost chiar pe plac, acestora rămânându-le foarte puţine lucruri de distrus. Şi cum era păcat de această construcţie iar după cum arăta cam nimeni nu se mai arăta dispus să-l preia, propunerea venită da la revoluţionarii din Decembrie ’89 ( de a prelua acest spaţiu), a venit ca o adevărată pleaşcă pentru cei care „cu atâta grijă şi evlavie” l-au menţinut şi aproape distrus.

Afară-i vopsit gardu’- înăuntru-i leopardu’

Prima grijă a noilor proprietari a fost aceea de a pune la pământ vechiul şi (în unele locuri) distrusul gard ce împrejmuia clădirea, în locul acestuia ridicându-se un altul mult mai trainic şi mai înalt. Probabil pentru ca trecătorii să nu observe ce distrugeri sunt înăuntru şi, de ce nu, pentru a nu trage cu ochiul la ce activităţi se vor desfăşura după reamenajare. Adică înlocuiri de uşi şi ferestre, reclădirea sobelor de teracotă, a celei care fusese W.C. dar devenise mai rău ca o latrină. Ce mai, au revoluţionarii destul de mult de muncă pentru a readuce camerele la un nivel cât mai apropiat de civilizaţie. Important este doar faptul că pe perioada cât se lucra la noul gard, constructorii au avut grijă să lase deschise uşile şi geamurile în speranţa că se mai „aeriseşte aerul” şi mai iese din duhoarea unei lungi perioade de staţionare atât a tinerilor politicieni, cât şi a boschetarilor de convieţuise-ră pa acolo. Nu, nu împreună, ci pe rând!