930 x122 grota rece

transf

Weekend cu peripetii pentru turistii polonezi

Se vede treaba că nu numai participanţii la trafic din România dau dovadă de incoştienţă atunci când aflaţi la drum apasă mai mult decât este nevoie pe pedala de acceleraţie dar, au început chiar şi turiştii străini să se rişte.

Pentru că trebuie să dai dovadă de o oarecare inconştienţă atunci când aflându-te pe un drum cu nenumărate curbe şi serpentine ( aşa cum este Transfăgărăşanul) să apeşi destul de tare pe acceleraţie. Dacă duminică după amiaza, aflat la volanul unui autoturism pe undeva prin zona Piscul Negru, un şofer polonez a avut neplăcuta surpriză ( asta la viteza cu care se deplasa)nu numai să iasă în decor dar să se mai şi prăvale cu maşina în Pârâul Capra, doar şansa a făcut ca respectivul să scape cu doar câteva contuzii şi zgârieturi. Da, dar în cazul acestuia s-a dovedit că vina îi aparţine în totalitate, cauza fiind viteza mult prea mare cu care se deplasa pe şosea.

Cu stânca-n…cap

Un alt accident a avut loc luni dimineaţă, la ieşirea din tunelul considerat cel mai lung din apropierea Barajului „Vidraru”, acolo unde o stâncă s-a prăvălit de pe munte, aterizând pe laterala şi pavilionul unui autoturism Opel Astra în care se afla o familie din Polonia.

Opelul, secondat la mică distanţă de un alt autoturism ocupat tot de o familie de polonezi ( şi care au privit îngroziţi scena), abia apucase să parcurgă vreo doi metri de la ieşirea din tunel, atunci când o stâncă desprinsă de pe munte, s-a prăvălit peste maşina ( în care se aflau şoferul, soţia acestuia şi cele două fete ale lor), distrugându-i atât aripa dreaptă, uşa, luneta şi o parte din pavilion. În urma impactului, pasagera poloneză aflată pe scaunul dreapta faţă a fost lovită la cap de pavilionul distorsionat în urma contactului cu bucata de stâncă. Victima a fost transportată cu ambulanţa, mai întâi la Spitalul Municipal din Curtea de argeş, apoi la cerere la Spitalul Judeţean din Piteşti. Dacă în primul caz, vinovat de ieşirea în decor se face vinovat şoferul vitezoman polonez, în acesta, vina nu poate aparţine decât …naturii.

New Profesional Consult-555×222
570×90 MAIA