930 x122 grota rece

european02

Rucarean cu mandat european

Plecat cu „treabă” în Germania, Robert Ionuţ Vîrloiu, de 29 de ani, din Rucăr s-a dovedit a fi în final, nu un tânăr muncitor, ci un tânăr infractor.

În urmă cu aproximativ un an de zile, acesta a fost implicat într-o tâlhărie săvârşită asupra unui cetăţean german dar, profitând de ocazia apărută, rucăreanul a dispărut din ţara respectivă refugiindu-se pe plaiul strămoşesc. La început cu ochii la pândă, acesta s-a liniştit fiind ferm convins că i-a fost pierdută urma. Şi, putem spune că aproape un an, Robert Ionuţ Vîrloiu s-a bucurat de libertate, asta până în această dimineaţă când, în pijama fiind şi încă dormind, a fost luat din „scutece” de oamenii legii, aceştia primind de executat un mandat de arestare european pe numele rucăreanului tâlhar. După ce l-au lăsat să-şi schimbe „scutecele”, poliţiştii l-au adus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti spre ai fi emis mandatul de arestare preventivă în baza căruia urmează să fie „teleportat” în Germania, acolo unde a comis tâlhăria.

555×222  MAIA
570 X 90 CAPRA 3