Neacordarea priorităţii de trecere a pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumului, ocupă la nivelul judeţului nostru un „onorant” loc III în clasamentul cauzelor generatoare de accidente, şi asta, doar în primul semestru al acestui an.
Nu o spunem noi, acest lucru îl face chiar Compartimentul Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Argeş. Din acest motiv, poliţiştii au organizat o acţiune de promovare a unui comportament responsabil în rândul conducătorilor auto faţă de pietoni. În primul semestru al anului 2011, pe şoselele judeţului nostru au fost înregistrate 13 accidente rutiere soldate cu 1 mort şi 12 răniţi grav. Tocmai din acest motiv, astăzi a fost organizată această acţiune de prevenire, poliţiştii avându-i drept parteneri pe reprezentanţii „Royal Motors”, dealeri autorizaţi „Suzuki”, aceştia distribuind pliante atât pietonilor dar şi participanţilor la trafic.




