930×122 POSADA 5

politia-duba

Scandalagii care au speriat centrul Pitestiului

Aproape se luminase de ziuă duminică, atunci când poliţiştii Secţiei 1 au fost solicitaţi să intervină în zona fostului magazin „Trivale” acolo unde patru indivizi au provocat un adevărat scandal în localul „Mondo”.

Pentru liniştirea „spiritelor” şi ducerea celor patru scandalagii la sediul secţiei, fiind nevoie de intervenţia în forţă a echipelor de intervenţie rapidă din cadrul jandarmeriei şi a poliţiei municipale Piteşti.

Pentru refuzul de a mai fi…serviţi

Aflaţi de cu seară în respectivul local, indivizii au ajuns spre zorii zilei destul de „turtiţi” de alcoolul consumat pentru a le mai fi onorată o altă comandă. Deja deveniseră recalcitranţi iar atunci când le-a fost refuzată comanda făcută în jurul orei aproximative 3, cei patru au devenit violenţi şi vulgari, atât cu cei câţiva clienţi aflaţi acolo, dar şi cu personalul de serviciu şi chiar cu agenţii de pază ai localului.

Normal că s-au încins spiritele şi chiar adrenalina la respectivii indivizi şi are au luat „foc” atunci când agenţii de pază i-au invitat să părăsească incinta, motiv pentru care s-au împărţit pumni cu nemiluita şi dintr-o parte şi din cealaltă. Atunci au fost solicitat şi ntervenit poliţiştii şi mascaţii, chiar şi aceştia având mult de furcă până să-i potolescă pe tinerii violenţi. Au fost încătuşaţi, transportaţi la sediul secţiei de poliţie pentru a fi identificaţi şi traşi la răspundere pentru scandalul provocat.

Cei patru scandalagii Robert Ion Ruşanu, de 23 de ani, Mihai Cosmin Comănescu, de 24 de ani, Adrian Comănescu, de 27 de ani şi Eduard Serdaru, de 30 de ani, toţi din Piteşti, au fost cu greu potoliţi.

Mai mult, primul dintre aceştia, Robert Ion Ruşan, deşi încătuşat, atunci când a intrat în sediul Secţiei de Poliţie, nu s-a abţinut şi, la intrarea în instituţie şi-a vărsat nervii pe geamul de lateral al uşii, căreia aplicându-i o lovitură de picior, la făcut ţăndări. Indivizii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru câte 24 de ore, dosarul întocmit fiecăruia fiind pentru infracţiunea de ultraj, cu un „bonus” pentru Robert Ion Ruşan pentru infracţiunea de distrugere. Cei patru tineri au fost prezentaţi parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de a le fi emise mandate de arestare preventivă pentru câte 29 de zile, numai că aţi…ghicit, magistraţii nu şi-au însuşit propunerea, considerand că pot fi cercetaţi în stare de libertate (neprezentând pericol social !!?). Ei au primit doar interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

555×222  MAIA
New Profesional Consult 570×90