De câte ori am tot scris despre „Jocul de-a pisica şi şoarecele” sau „Alba- neagra”, aproape ca ne-am plictisit. Nu atâta e joc, nici de cei care-l practică, ci de faptul că poliţiştii nu găsesc totuşi un articol de lege în urma căruia să-i opreasca pe practicanţi.
Era duminică atunci când un bărbat i-a „deranjat” pe poliţiştii Secţiei 1 din Piteşti, cărora le-a depus o plângere vizavi de faptul că a fost uşurat de către trei indivizi, de suma de 1.050 de lei. Aflat pe undeva pe strada Craiovei, barbatul a fost acostat de un individ care intrând în vorbă cu el, i-a dat senzaţia că se cunoşteau şi care l-a convins să intre în cunoscutul joc ilegal „Alba – Neagra”. Cică, fiind concentrat asupra jocului, bărbatul nu a mai fost atent şi la buzunare, din acestea fiindu-i sustrasă suma de 1.050 de lei.
Vizionând albumul de fotografii, victima i-a recunoscut pe autori ca fiind Marian Romeo Minculescu, de 35 de ani, Marius Costel Angheloaia, , de 37 de ani şi Petre Piţigoi, de 52 de ani, toţi din Piteşti. Ca urmare, la nenumăratele dosare penale pe care cei trei practicanţi le mai au, oamenii legii le-au mai întocmit încă unul. Aşa, şi?





![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)