A fost o perioadă în care, dacă veneai cu treabă la oraş şi nu te orientai atunci când îţi parcai autoturismul, riscai să nu îţi mai găseşti maşina acolo unde ai lăsat-o. Urma o alergătură, nervi cât cuprinde şi achitarea unei taxe de câteva sute de lei, asta dacă-ţi mai vroiai maşina.
Era vorba la vremea respectivă despre o colaborare dintre Primăria Piteşti şi o societate care avea ca obiect de activitate ridicarea autoturismele parcate neregulamentar, parcarea acestora în incinta firmei respective, iar pentru recuperarea ei, era musai să achiţi o anumită sumă de bani.
Apărând unele disfuncţionalităţi între cei care aveau în fişa postului identificarea, ridicarea şi transportarea maşinilor, această operaţiune a fost sistată. Asta până de curând, mai nou fiind reluate discuţiile în vederea unei noi colaborări iar faptul că una dintre sarcini urmează să-i revină nou înfiinţatei poliţii locale, i-au făcut pe edilii locali să reia activitatea de ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar. Iar acest lucru urmează să se întâmple în cel mai scurt timp.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)

