Eurial 930 x 122

impozite locale

TERMEN SCADENT PENTRU PLATA IMPOZITELOR

Contribuabilii persoane fizice şi juridice care nu și-au achitat taxele și impozitele locale o mai pot face până la finalul acestei luni, mai exact până pe 30 septembrie 2019, când este prevăzut ultimul termen scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente anului în curs.

Citiți și: Cei mai buni din țară vin aici! Festivalul iubit de toată lumea începe!

Contribuabililor care nu fac plata la termen a obligațiilor fiscale li se vor calcula, începând din ziua imediat următoare expirării termenului, majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Pentru a evita plata majorărilor de întârziere, conducerea  Primăriei orașului Mioveni le recomandă atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să achite la termen impozitele și taxele datorate bugetului local al orașului.

Citiți și: Astăzi, termen limită! Se lasă cu amenzi!

Plata impozitelor şi taxelor locale se poate face în numerar și/sau prin intermediul cardului bancar la ghişeele Primăriei Mioveni, precum și electronic, cu cardul, prin intermediul paginii web www.ghiseul.ro, secţiunea „Plata cu autentificare”, selectând „Primăria oraşului Mioveni” din lista de instituţii.

Pentru plăţile făcute cu carduri prin intermediul ghişeului virtual de plăţi la adresa de internet www.ghiseul.ro – Primăria oraşului Mioveni, contribuabilii nu datorează comision.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute la numărul de telefon 0348/455.666 sau pe e-mail, la adresa taxemioveni@gmail.com.

Eurial 555 x222
eurial 570×90