263×587.jpg La COCOS

Mioveni: Cele mai bune bunătăți din cămară, premiate la „Recolta de Toamnă”

Mioveni: Cele mai bune bunătăți din cămară, premiate la „Recolta de Toamnă”

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită ieri, la Mioveni, printr-un eveniment în care tradițiile, rețetele de familie și priceperea gospodinelor au fost puse în valoare.

Unul dintre cele mai așteptate momente a fost concursul „Recolta de Toamnă”, organizat de Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Asociația Pensionarilor „Viața Lungă”.

930X122 MAIA
555*222 supernova

Zacuscă, murături și dulcețuri, jurizate

Participantele au adus preparate pregătite pentru cămara de iarnă: zacuscă, murături, gemuri și dulcețuri, realizate atât după rețete clasice, cât și după combinații mai puțin obișnuite.

Printre preparatele care au atras atenția s-au numărat dulceața de morcov cu nucă verde, zacusca și dulceața din gogonele, dar și zacusca de păstrăv afumat.

La categoria „Cea mai bună zacuscă”, locul I a fost obținut de Cornelia Baciu. La „Cele mai bune murături”, câștigătoare a fost Maria Stan, iar la „Cea mai bună dulceață”, premiul I i-a revenit Elenei Prepeliță.

Diplome, flori și un moment artistic

Câștigătoarele au primit diplome, cadouri și flori, iar evenimentul a continuat cu un program artistic susținut de Ansamblul „Dorulețul” al Asociației „Viață Lungă” Mioveni.

Manifestarea a fost dedicată seniorilor orașului, care au primit, cu această ocazie, urări de sănătate, liniște și bucurii alături de cei dragi.

Foto: descriptiv

Mioveni: Cele mai bune bunătăți din cămară, premiate la „Recolta de Toamnă”

930X122 MAIA
555*222 supernova
New Profesional Consult 570×90
263 X 587 CUMPANA 1