930X122 MAIA

cod galben

VREMEA SEVERĂ REVINE

Noi avertizări de vreme severă care vizează și extremitatea nordică (montană) a județului Argeș au fost emise în urmă cu puțin timp de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Citiți și: Alertă meteo! Zăpadă consistentă, viscol, fenomene extreme

MESAJ 1

COD GALBEN

Citiți și: Atenție! Ceață densă în aproape toată țara, marți dimineață

Interval de valabilitate: 10 februarie, ora 14 – 11 februarie 2020, ora 20. Fenomene vizate și zone afectate: intensificări ale vântului la munte, în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș și ninsori viscolite în zona montană înaltă.

În intervalul de timp menționat, la munte vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 65…75 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă rafalele vor depăși 90 km/h și va fi viscol.

Vor fi perioade în care în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș rafalele vor depăși 55…65 de km/h și izolat 70…80 km/h.

Temporar, va ninge în masivele montane din nordul țării, iar în restul zonei de munte, în Maramureș și în nord-estul Transilvaniei la început vor fi precipitații mixte, favorizând formarea de polei, apoi vor predomina ninsorile.

Cantitățile de precipitații vor fi mai însemnate în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali, unde vor depăși local 15 l/mp și izolat 20…25 l/mp, iar la altitudini în general de peste 1.500 de metri se va depune strat consistent de zăpadă.

Notă: Intensificări ale vântului, cu rafale în general de 45…55 km/h, vor fi și în restul teritoriului. Precipitații mai ales sub formă de ploaie și lapoviță se vor semnala și în celelate regiuni. Izolat vor fi condiții de polei, iar în sud-vest cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 10 februarie, ora 18 – 11 februarie 2020, ora 20. Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului, viscol și vizibilitate redusă. Zone vizate: zona înaltă de munte a județelor Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Suceava, Neamț, Cluj și Bihor. 

În intervalul menționat, în zona înaltă de munte a județelor Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Suceava, Neamț, Cluj și Bihor vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale de peste 90…120 km/h, și temporar va ninge viscolit, determinând scăderea vizibilității la sub 50 de metri.

MESAJ 2

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 11 februarie, ora 20 – 12 februarie 2020, ora 20. Fenomene vizate și zone afectate: intensificări ale vântului și zăpadă spulberată în zona montană înaltă.

În zona înaltă de munte, vântul va prezenta intensificări, cu rafale care vor depăși 80…100 km/h, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570 X 90 CAPRA 3