263×587 MAIA

„De unde atâta ură împotriva oamenilor?”

maidanezi_cu_om

Este cât se poate de cert faptul că în momentul de faţă există la Piteşti două tabere distincte: una a iubitorilor de animale, alta a celor care ar vrea să nu mai fie câini pe străzile oraşului, indiferent ce măsuri ar trebui luate în acest sens. În funcţie de poziţionarea de o parte şi de alta apar şi reacţii, aşa cum se poate constata şi mai jos…

Cei care condamnă campania de strângere de semnături derulată şi în Argeş pentru adoptarea de urgenţă a legii privind problema maidanezilor au parte de critici dure din partea unor cetăţeni care vor să circule în siguranţă pe străzile din municipiu.

930 x122 grota rece
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

„Se iniţiază o campanie de strângere de semnături pentru a curăţa oraşul de câini, dar văd că unii se opun. Hai să fim responsabili şi să ne alăturăm celor care vor să strângă hoardele de dulăi de pe străzi! Dacă la Braşov s-a reuşit, la noi de ce nu se reuşeşte?

Dacă şi acum se ratează această campanie din cauza nehotărârii unora, înseamnă că ne merităm soarta. De unde atâta ură împotriva oamenilor?”, sună un mesaj pe adresa Primăriei Piteşti.

Conform unei informări a aceleiaşi instituţii, în Argeş au fost muşcaţi de câini în ultimii ani peste 5.000 de cetăţeni, deci se impune luarea unor măsuri urgente pentru stoparea acestui fenomen.

fngcimm BANNER 570×90
imm 263×587