263×587-2 Grota Rece

210 TESTE RAPIDE COVID-19, TRIMISE LA SPITALUL MUNICIPAL CÂMPULUNG

În județul Argeș a sosit ieri, 9 aprilie 2020, a treia tranșă de teste rapide. De data aceasta, cele 210 teste vor fi folosite pentru testarea personalului Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel.

„210 medici, asistente și infirmiere din Câmpulung, cadre aflate în prima linie în lupta cu noul coronavirus, vor fi testate prin grija Consiliului Județean Argeș și a Fundației Gaudium”, precizează Consiliul Județean Argeș.

Eurial 930 x 122 eurial
New Profesional Consult-555×222

În total, în trei zile, 510 teste au ajuns în județul Argeș, teste care au fost sau vor fi folosite pentru testarea personalului din cadrul instituțiilor aflate în prima linie în lupta cu virusul COVID-19. Acestea au fost donate de Fundația Gaudium și distribuite prin Consiliul Județean Argeș.

„Vă reamintim că, din primele două loturi de 300 de teste, au fost testate, cu prioritate, cadrele medicale de la Secția de Boli Infecțioase, Secția Anestezie și Terapie Intensivă, echipa de la Obstetrică-Ginecologie care a preluat cazul gravidei depistată pozitiv cu COVID-19, o parte din personalul medical de la Unitatea de Primiri Urgențe și personal al Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Inspectoratului pentru Situații de Urgență”, informează Consiliul Județean Argeș.

570×90 MAIA
263×587.jpg La COCOS