930X122 MAIA

coronavirus

16 NOI CAZURI DE COVID-19 LA SPITALUL JUDEȚEAN/ASISTENTE, INFIRMIERE, PACIENȚI

16 noi cazuri de COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență din Pitești. Este vorba despre 10 pacienți, 4 asistente și 2 infirmiere, informează prefectul de Argeș, Emanuel Soare.

Citiți și: Spitalul Județean, cea mai puternică armă în lupta boala cruntă! Anunț care schimbă vieți

Potrivit sursei citate, majoritatea celor 16 cazuri, inclusiv cei mai mulți dintre pacienții confirmați cu COVID-19, provin de la Secția de Chirurgie Vasculară. Este secția la care lucra medicul infectat cu coronavirus, caz în urma căruia procurorii au deschis dosar penal pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor („a refuzat testarea timp de o săptămână și chiar portul măștii de protecție, deși avea simptome specifice”, conform Direcției de Sănătate Publică (DSP) Argeș).

Asistentele și infirmierele sunt din 3 secții ale spitalului, precizează prefectul.

Citiți și: Cel mai mare spital din Argeș caută director!

Rezultatele testelor în cazul celor 16 au venit astăzi.

„Toate persoanele pozitive merg la Câmpulung (n.r. – Spitalul Municipal) sau Mioveni (Spitalul Orășenesc). Sunt dintre cele izolate”, adaugă Soare.

Prefectul anunță că vor fi testați „toți membrii personalului și toți pacienții din Spitalul Județean de Urgență”.

„Vom porni testarea și la Mioveni, astfel că ne vom putea mișca mai repede. Laboratorul de acolo (n.r. – realizat cu sprijinul Automobile Dacia) va fi autorizat în scurt timp”, informează prefectul județului.

Amintim că ieri au fost diagnosticate cu COVID-19 alte 7 persoane de la Spitalul Județean de Urgență din Pitești (3 asistente, 2 infirmiere, 1 îngrijitoare și 1 pacient – AICI, subiectul pe larg). Până acum, bilanțul infectărilor cu noul coronavirus la SJU este de 24 (inclusiv medicul acuzat de DSP Argeș că ar fi sursa îmbolnăvirilor). 

555×222  MAIA
Pizza Sapori Italia 570 90