Ultimele date furnizate de Oficiul Registrului Comerţului Argeş vizează perioada ianuarie – noiembrie (inclusiv) a anului 2011. Conform acestora, numărul dizolvărilor şi radierilor voluntare de firme a scăzut semnificativ în judeţul nostru anul trecut, ceea ce înseamnă cel puţin o uşoară revenire pe fondul unei crize severe care pare să se prelungească şi în 2012.
Astfel, numărul dizolvărilor voluntare a fost de 221, faţă de 390 în 2010, ceea ce înseamnă o reducere de 43,33%, iar numărul radierilor a fost de 888, faţă de nu mai puţin de 3.990 în 2010, ceea ce înseamnă o diminuare a fenomenului cu 77,74%!
Să vedem ce ne aduce anul 2012 din acest punct de vedere…





