263 x 587 eurial

Şomajul, în creştere

someri

Măsurile de aşa-zisă creştere economică luate de Guvernul Boc şi-au spus din plin cuvântul. Astfel, în vreme ce guvernanţii se lăudau cu crearea a zeci de mii de noi locuri de muncă în toată ţara, realitatea era că aceste joburi erau temporare, sezoniere, iar la finalul anului trecut datele oficiale arată că, de fapt, lucrurile stau cu totul altfel.

Conform ultimei analize a Direcţiei de Statisitcă Argeş, la finele anului 2011 numărul şomerilor înregistraţi în Argeş a fost de 14.540 persoane, în creştere cu 213 persoane (+1,5%) faţă de luna noiembrie şi în scădere cu 5181 persoane (-26,3%) comparativ cu sfârşitul anului 2010.

930X122 MAIA
555×222  MAIA

Se constată o predominare numerică a bărbaţilor, aceştia deţinând o pondere de 56,2% în totalul şomerilor înregistraţi.

Pe sexe şi categorii de şomeri, ponderea cea mai însemnată a deţinut-o şomerii neindemnizaţi, atât în cadrul şomerilor bărbaţi (63,0%) cât şi în cadrul şomerilor femei (55,1%).

La finele anului 2011 numărul şomerilor neindemnizaţi a fost de 8.655 persoane (din care 3.505 persoane erau femei), în creştere cu 328 persoane (+3,9%) comparativ cu sfârşitul anului 2010.

Indemnizaţiile medii în luna decembrie 2011 la nivelul judeţului au fost de 445 lei pentru indemnizaţiile de şomaj şi de 248 lei pentru indemnizaţiile absolvenţilor şi militarilor.

570 X 90 CAPRA 3
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti