HerasMed (930 x 122 px)

NOI RESTRICŢII COVID

UPDATE/VIDEO: PREFECTUL ANUNŢĂ RESTRICŢII ÎN PITEŞTI ŞI ALTE 20 DE LOCALITĂŢI!

Prefectul Soare a făcut în urmă cu puţin timp următorul anunţ: „Vorbim de o transmitere comunitară, accelerată. Valul este atât de mare, încât e necesar să luăm măsuri suplimentare. Deşi se fac eforturi uriaşe, numărul cazurilor a crescut în Argeş. Prin decizia CJSU, 21 de noi localităţi vor intra în restricţii suplimentare conform legii. În total sunt 27 de localităţi, fiind incluse şi cele anunţate anterior. De la ora 0, toate vor intra în restricţii suplimentare, rata de incidenţă fiind între 1,5 şi 3 la mie”.

Citiți și: ACUM: NOI RESTRICȚII PESTE TOT ÎN ARGEȘ!

Piteşti, Ştefăneşti, Topoloveni, Curtea de Argeş sunt pe lista oraşelor cu restricţii. Acestora li se adaugă următoarele comune: Moşoaia, Domneşti, Oarja, Teiu, Sălătrucu, Bascov, Bradu, Mărăcineni, Albeştii de Argeş, Valea Danului, Bârla, Recea, Băiculeşti, Recea, Sălătrucu, Budeasa, Cicăneşti, Izvoru, Leordeni, Brăduleţ, Rucăr, Călineşti, Vultureşti, Schitu Goleşti.

 

Citiți și: ACUM: NOI RESTRICŢII ANUNŢATE ÎN PITEŞTI ŞI ALTE 15 LOCALITĂŢI

 

Măsurile vor fi aplicate vreme de două săptămâni, urmând apoi o reevaluare.

Restricțiile suplimentare, decise în conformitate cu prevederilor H.G. nr.856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, sunt următoarele:

-Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, în intervalul orar 6,00 – 23,00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

-Se permite activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, în intervalul orar 6,00 – 23,00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

-Se permite activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 6,00 – 23,00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului .

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât și ca medicii și asistenții medicali școlari stomatologi care deservesc unitățile de învățământ din municipiul Pitești să fie delegați începând cu data de 05.11.2020, la Direcția de Sănătate Publică Argeș, unde vor suplimenta personalul implicat în desfășurarea anchetelor epidemiologice. În plus, Inspectoratul Școlar Județean Argeș va elabora un Plan de decalare a programului de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județ, pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Planul se va elabora până în data de 05.11.2020, urmând a se aplica din 09.11.2020.

555×222  MAIA
570 X 90 CAPRA 3