New Profesional Consult 930 x 122

dezbatere

Decizii importante pentru traficul de coșmar din Găvana

Decizii importante pentru traficul de coșmar din Găvana.

Citiți și: Un scandal incredibil la Auchan! Ce s-a auzit în tot magazinul a șocat pe toată lumea

Una dintre zonele cele mai aglomerate ale municipiului Pitești este cartierul Găvana, în care locuiesc multe familii tinere, iar solicitările transmise către municipalitate din partea rezidenților acestei zone, în sensul găsirii unor soluții de fluidizare a traficului rutier și a circulației pietonale, au fost numeroase.

În cartierul Găvana se află grădinițe, școli și licee, ai căror elevi au nevoie de spațiu adecvat de circulație pe trotuare, iar problema ocupării acestora de mașini parcate neregulamentar, precum și cea a conflictelor frecvente apărute între conducătorii auto prinși în traficul prea aglomerat la orele de vârf necesită măsuri specifice de remediere, cât mai eficiente în condițiile date.

Citiți și: Exclusiv. Durdui revine! Milionarul își încearcă norocul cu o nouă afacere în oraș

Prin urmare, administrația locală supune dezbaterii publice propunerea de instituire a unor sensuri unice de circulație în perimetrul ce cuprinde străzile Carol Davila, Ion Minulescu, 1 Decembrie și Lucian Blaga, scopul acestor sensuri unice fiind fluidizarea traficului, eliberarea trotuarelor pentru circulația pietonală, creșterea siguranței copiilor în zonele de rezidență și din apropierea școlilor, precum și eliminarea acelor situații generatoare de conflicte în trafic.

Primăria Municipiului Pitești invită piteștenii să participe la această dezbatere publică (CLICK!), prin completarea sondajului de opinie on-line (CLICK), care oferă atât variante de răspuns, cât și posibilitatea de a face sugestii ale unor soluții alternative sau suplimentare celei propuse.

AICI: SONDAJUL (CLICK!)

După încheierea perioadei în care este activ sondajul, în urma propunerilor și a răspunsurilor primite de la cetățeni, Comisia de sistematizare a circulației rutiere și pietonale în municipiul Pitești va decide modul de implementare a măsurilor adoptate, în funcție de nevoile și de solicitările dumneavoastră, a cetățenilor municipiului nostru„, transmite Primăria.

Foto: Descriptiv, strada Mircea Eliade  (varianta Găvana) – cartier Găvana

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90