Intervenție de urgență în Găvana, Pitești: Bărbat de 46 de ani, transportat la spital
Un incident grav a avut loc în această dimineață, în jurul orei 11:30, pe strada Nicolae Zamfir din cartierul Găvana, Pitești.
Un bărbat în vârstă de 46 de ani ar fi fost găsit într-o stare care necesita intervenția de urgență a echipajelor medicale.
Potrivit informațiilor obținute pe surse de ePitești, bărbatul ar fi avut probleme de ordin psihic, însă nu ar exista, până la acest moment, un diagnostic medical confirmat în acest sens.
Echipajul medical a intervenit rapid
Din primele informații, bărbatul și-ar fi provocat răni cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi ingerat, de asemenea, o substanță toxică.
La fața locului a ajuns un echipaj al Serviciului de Ambulanță, care i-a acordat primele îngrijiri medicale.
Ulterior, bărbatul a fost preluat și transportat la spital pentru evaluare și tratament de specialitate.
La acest moment, circumstanțele exacte ale incidentului nu sunt cunoscute în totalitate.
Depresia și stările emoționale dificile pot afecta profund o persoană, iar uneori semnele nu sunt ușor de observat de cei din jur.
Dacă cineva trece printr-o perioadă dificilă, este important să nu rămână singur și să ceară sprijinul unei persoane de încredere sau al unui specialist.
Foto principal: descriptiv/arhivă
- Primarul Gentea a intrat pe teren și a marcat la inaugurarea noului teren sportiv de la școala „Matei Basarab” din Pitești
- Aproape 100 de tone de gunoaie, strânse de pe malul acumulării Pitești. Apele Române au intervenit
- Tragedie în județul Neamț! Un subofițer ISU și-a înjunghiat fosta iubită, apoi s-a spânzurat
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)

![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)









![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)