Update ora 13:00
Poliția Argeș a transmis oficial:
,,În noaptea de 8 spre 9 noiembrie a.c., în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au depistat un bărbat, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Libertății, din municipiul Pitești, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fiind dispusă și măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce.
În aceeași noapte, în jurul orei 03:00, bărbatul a fost depistat din nou de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe același bulevard din municipiul Pitești, deși avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
De această dată, la solicitarea polițiștilor, bărbatul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma administrării probatoriului, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Ulterior, cel în cauză a fost prezentat de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești instanței de judecată, iar Judecătoria Pitești a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, cu obligația purtării unui dispozitiv electronic de supraveghere.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.”
Știre inițială ora 12:52
Prins beat la volan de două ori în aceeași noapte, în Pitești!
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost depistat de două ori de polițiștii piteșteni, în aceeași noapte, în timp ce conducea pe bulevardul Libertății din municipiu.
Prima dată, aparatul etilotest a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. La câteva ore distanță, acesta a fost prins din nou la volan, deși avea permisul suspendat.
Depistat băut la volan, în jurul orei 23:30
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul a avut loc în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, în jurul orei 23:30.
Bărbatul a fost oprit de agenții Secției 3 Poliție Pitești, iar testarea cu etilotestul a indicat o valoare peste limita de 0,40 mg/l.
Acesta a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, fiind deschis un dosar penal și dispusă suspendarea dreptului de a conduce.
A urcat din nou la volan și a refuzat testarea
În jurul orei 03:00, polițiștii l-au depistat din nou conducând pe același bulevard, deși avea permisul suspendat.
De această dată, bărbatul a refuzat atât testarea cu etilotestul, cât și recoltarea probelor biologice.
După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Control judiciar cu brățară electronică
Ulterior, bărbatul a fost prezentat instanței de către procurorul de caz. Judecătoria Pitești a dispus controlul judiciar, cu obligația purtării unui dispozitiv electronic de supraveghere.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.
Foto: descriptiv









![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)





