930×122 CAPRA 5

avansări în grad

Aniversare cu avansări în grad la IPJ Argeş

Aniversare cu avansări în grad la IPJ Argeş, de Ziua Poliţiei Române. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, această zi a fost marcată prin avansarea în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim, a unui număr de 15 polițiști, respectiv 3 ofițeri de poliție și 12 agenți de poliție. Alți 154 polițiști, dintre care 57 de agenți și 95 de ofițeri de poliție, au fost avansați la termen.

Citiți și: Poliția în alertă! Disperare în Argeș: I-a dispărut mama fără urmă!

„Astăzi, 25 martie, sub semnul Bunei Vestiri, aniversăm 199 de ani de când domnitorul muntean Grigore Dimitrie Ghica înmâna marelui agă Mihăiţă Filipescu primul steag al instituţiei, ce purta pe atunci denumirea de Agie, moment istoric considerat ziua de naştere a Poliţiei ca instituţie modernă, aflată în slujba legii.

Cu acest prilej, conducerea Inspectoratului urează întregului personal din cadrul Poliției Argeș multă sănătate, putere de muncă și realizări profesionale. Le mulțumim cetăţenilor pentru încrederea acordată, care în același timp ne onorează şi ne obligă să găsim cele mai bune soluții pentru rezolvarea problemelor comunității”, a transmis IPJ Argeş.

Citiți și: Exclusiv. Argeș: Șef nou în Poliție. Mai multe mutări de ultim moment

555×222  MAIA
570×90 MAIA