Polițiștii rutieri din Argeș au desfășurat luni, 26 octombrie, o acțiune pe Drumul Expres 12 (DEX 12), pentru prevenirea accidentelor și depistarea șoferilor care nu respectă regulile de circulație.
Verificările au avut loc în intervalul orar 10:00–12:00, iar atenția polițiștilor s-a îndreptat în special către respectarea limitelor legale de viteză.
Mai multe detalii pe marginea subiectului puteți re(citi) AICI și AICI.
12 șoferi, prinși că au depășit viteza legală
În urma controalelor, polițiștii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 12 au fost pentru depășirea vitezei legale, iar alte șase au vizat diferite abateri de la regulile de circulație.
Tot în cadrul acțiunii, oamenii legii au efectuat 10 testări pentru depistarea consumului de alcool sau a substanțelor psihoactive.
Controalele continuă
Polițiștii rutieri anunță că vor continua acțiunile pentru reducerea riscului de accidente și pentru creșterea siguranței în trafic.
Șoferii sunt sfătuiți să respecte limitele de viteză și să adapteze viteza la condițiile de drum. Graba și nerespectarea regulilor pot avea consecințe grave, atât pentru conducătorii auto, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)






