New Profesional Consult 930 x 122

elevi

Drumul către educație: Într-un sat din Argeș, copiii traversează pădurea pentru a ajunge la școală

Copiii din satul Tufanu din Argeș trebuie să meargă 6 km prin pădure dacă vor să ajungă la școală.

Citiți și: Schimbare radicală în educație! Liceul va putea fi terminat la 14 ani!

Așa arată realitatea secolului XXI, realitate incompatibilă cu o Românie normală și cu o pandemie globală care nu de mult ne-a forțat să ne mutăm toate activitățile în online. Aici, ca să ai parte de educație trebuie să traversezi pădurea, unde te poți întâlni oricând cu un urs sau un mistreț. De școală online nici nu se poate pune problema.

Dacă nu se încumetă să traverseze acest drum spre educație, copiii din Tufanu ar mai avea o alternativă, care ce-i drept, e greu de luat în calcul: pentru a ajunge la școală micuții ar trebui să ocolească cu mașina 45 km pe drumul județean spre Pitești și apoi să o ia în nord către comuna Micești și satul Păuleasca, iar de aici să meargă pe albia pârâului.

Citiți și: Mai mulți bani pentru elevi de la 1 ianuarie!

În comună majoritatea locuitorilor sunt romi, iar copiii renunță adesea la școală: fie pentru că au la rândul lor copii, fie că muncesc la negru ca să trăiască.

Conform Libertatea, care a realizat un reportaj despre situația din zonă, 80 de elevi din cătun sunt înscriși la școală, iar din cei 17 elevi din clasa a VIII-a niciunul nu s-a înscris la Evaluarea Națională.

Drumul către școala primară din Tufanu este făcut întotdeauna cu un părinte sau cu un alt adult, lor alăturându-se și o învățătoare care predă la aceiași unitate de învățământ.

Dacă vor să continue studiile și să treacă în clasa a V-a, părinții trebuie să se încumete să-și lase copiii să traverseze zilnic pădurea, iar mulți dintre ei recunosc că nu o să facă acest lucru: „Nu știu dacă-l las. Mi-e frică, vă spun sincer”, sunt cuvintele unei mame.

Citește întreg reportajul: AICI

Sursă foto: scoala9.ro

New Profesional Consult-555×222
eurial 570×90