Gelozia duce deseori la gesturi pe care oamenii din exterior le apreciază ca fiind absurde, cum este şi cazul pe care vi-l vom prezenta în cele ce urmează. În fapt, este vorba despre o tânără de 19 ani, din Piteşti, care a fost lipsită de libertate de către fostul iubit, pe nume S.A., când acesta a aflat că fata urmează să plece la mare cu actualul prieten.
Cu mintea înceţoşată de furie şi frustrare, bărbatul şi-a agresat fosta prietenă şi a urcat-o cu forţa într-un autoturism, apoi a „predat-o” la domiciliul acesteia, unde o aştepta tatăl. Nu este clar ce discuţii au fost între ei şi cum a explicat tânărul gestul, dar cert este că poliţiştii au intrat pe fir şi l-au identificat pe autor.
În urma audierilor, oamenii legii au ajuns la concluzia că S.A. este un individ periculos, prin faptele comise, şi l-au reţinut în cursul zilei de ieri.
Poliţiştii de la IPJ Argeş vin cu precizări oficiale în acest caz:
„În ziua de 01 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, și au reținut un bărbat de 20 de ani, din comuna Petrești, județul Dâmbovița.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 23 iunie a.c., în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Pitești, bărbatul și-ar fi agresat fizic fosta prietenă, pe care ar fi urcat-o, cu forța, într-un autoturism, ulterior transportând-o la locuința ei.
După administrarea probatoriului, în ziua de 01 iulie a.c., bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.”
(Foto: descriptiv / Sursa foto: observatornews.ro)




