[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Video: Amendă pe şantierul LIDL din Trivale. Şef „ars” şi muncitori puşi să dea cu furtunul

Prima amendă pe şantierul LIDL din Trivale a fost aplicată de către poliţiştii locali din Piteşti. Aceştia au constatat că se lucrează murdar – la propriu – în afara perimetrului unde se construieşte supermarket-ul.

Întâmplător, şantierul se află chiar lângă casa fostului primar Cornel Ionică, acesta nemaivând acum atribuţii de control şi mulţumindu-se cu privitul de la distanţă, cum, de altfel, se întâmpla şi când era la cârma Piteştiului.

930 x122 grota rece
555*222 supernova

 

 

Revenind la şantier, să spunem că, la primele ore ale dimineţii, mai mulţi camionagii au adus materiale necesare lucrărilor programate în cursul zilei de azi. Din păcate, au făcut mizerie în stradă şi nu au curăţat în urma lor, aşa cum era normal.

Responsabil, după cum am aflat de la poliţiştii locali, este şeful de şantier. Acesta a fost sancţionat contravenţional, cuantum de 400 – 600 de lei, iar muncitorii au tras furtunul în stradă şi s-au apucat de curăţenie.

 

Angajaţii constructorului au avut iniţial şi o scuză, aceea că „a fost o avarie la apă”, iar după ce au fost vizitaţi de poliţiştii locali, au decis să ţină vehiculele în perimetru până la remedierea problemelor. Iată, în cele din urmă, formula „magică” H2O le-a mai spălat din păcate.

930×122 LA COCOS
New Profesional Consult-555×222

 

 

Bogdan Aristănţoiu, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei Locale Piteşti, a transmis un mesaj pentru toţi cei care sunt responsabili de lucrări similare:

„Facem apel către cei care desfăşoară lucrări pe şantier să ţină cont de legile în vigoare şi să cureţe utilajele înainte de a ieşi pe drumurile publice, în caz contrar riscând să fie sancţionaţi. Poliţiştii locali vor continua să efectueze controalele acestor obiective din municipiu”.

 

IMM 930×122
555×222 LA COCOS

 

În ţările din Vest, amenzile pentru cei care murdăresc străzile sunt uriaşe, depăşind câteva sute de euro.

570×90 MAIA
263 x 587 eurial