O societate comercială din comuna Pietroșani, care desfășoară activități în domeniul silvic, a fost sancționată de polițiști după ce, în urma unui control, au fost descoperite nereguli privind evidența materialului lemnos.
Verificările au fost efectuate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș.
În urma comparării stocului fizic de material lemnos cu cel înregistrat în aplicația informatică SUMAL 2.0, echipele de control au constatat o diferență de 7,350 metri cubi de lemn, cantitate identificată în gestiunea societății, dar pentru care nu a putut fi justificată proveniența.
Pentru neregulile constatate, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 5.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010.
Totodată, polițiștii au dispus confiscarea materialului lemnos, a cărui valoare este estimată la aproximativ 3.790 de lei.
Acțiunile de acest fel urmăresc prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul exploatării, transportului și comercializării materialului lemnos.












