imm 263×587

Atenţie, șoferi! Se pregătește schimbarea în Găvana

La doar o săptămână după ce a fost montat indicator de sens unic pe strada Liviu Rebreanu din Găvana, e pe cale să se producă o nouă schimbare. De fapt, o revenire. Informaţia de ultim moment este că primarul Cristian Gentea analizează reluarea traficului în ambele sensuri.

„Liviu Rebreanu” este una dintre străzile care au generat haos în traficul din municipiu, după instituirea unui sens unic. Mulţi şoferii au ignorat indicatorul de circulaţie, scuza fiind aceea că nu au văzut sau că sunt obişnuiţi, din reflex, să intre pe respectivul sens. De asemenea, au fost conducători auto nemulţumiţi că, regulamentar, trebuie să ocolească enorm pentru a ajunge la blocurile unde locuiesc.

930 x122 grota rece
555×222 grota rece

 

 

Acum, se analizează din nou revenirea la dublu sens.

Municipalitatea apreciază că „lumea a înţeles circuitul actual şi nu mai sunt atâtea probleme”, ne-a transmis Cristina Munteanu, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Piteşti.

 

 

New Profesional Consult 930 x 122
555×222 grota rece

Între timp, Poliţia aşteaptă de la Comisia de Circulaţie a municipiului Piteşti o decizie în acest sens.

 

 

Administraţia locală estimează că va mai dura aproximativ o săptămână până când se va lua o decizie cu privire la str. Liviu Rebreanu.

„Căutăm soluţiile cele mai bune. În formula actuală, trotuarele sunt libere şi pietonii au pe unde să circule. Sunt şi locuri de parcare. Primarul pune în balanţă beneficiile şi nemulţumirile oamenilor. În acest moment, beneficiile sunt mai mari”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

570 X 90 CAPRA 3
263×587.jpg La COCOS