New Profesional Consult 930 x 122

poliția locală pitești

    Pitești – Întâlnire între polițiștii locali și copiii de la grădiniță

    În cadrul activității de prevenție pe care Serviciul Siguranță Rutieră al Poliției Locale Pitești o desfășoară permanent, au loc acțiuni de informare desfășurate în unitățile de învățământ ale municipiului.

    Citiți și: Simfonia Lalelelor, luată cu asalt de polițiștii locali. Sancțiuni usturătoare

    Cea mai recentă vizită efectuată de polițiștii locali în acest sens a fost la grădinița Sunrise Kindergarden din Pitești, în data de 21 octombrie.

    Citiți și: Nu se aștepta nimeni la așa ceva: Poliția a intervenit la grădiniță!

     

    Cei peste 20 de micuți au învățat, astfel, cum să folosească semaforul, pe unde trebuie traversată strada în siguranță, care sunt locurile de joacă cele mai indicate pentru vârsta lor și cum se pot proteja de accidente în parc, precum și alte detalii importante legate de evitarea problemelor pe care le pot întâmpina în viața de zi cu zi.

    Conform spuselor purtătorului de cuvânt al Poliției Locale Pitești, Bogdan Aristănțoiu, copiii au fost încântați de prezența polițiștilor locali și așteaptă cu nerăbdare și alte activități de acest gen.

    [555x222px]KV_WinterSale_epitesti

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    NOR EXPRES 570×90