Poliția Locală Pitești, amenzi usturătoare pentru lucrări fără autorizație
Polițiștii locali din Pitești au efectuat, marți, 11 august, mai multe verificări privind respectarea legislației în domeniul construcțiilor. Controalele au avut loc în urma unor sesizări primite de la cetățeni.
Ziduri desființate fără autorizație, pe strada Pătrașcu Vodă
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control / Disciplină în Construcții s-au deplasat pe strada Pătrașcu Vodă, unde au verificat lucrările executate într-un apartament.

În urma controlului, aceștia au constatat că erau desființate ziduri de compartimentare fără autorizație de construire, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991.
Pentru neregulile constatate a fost aplicată o sancțiune contravențională, amenda prevăzută de lege fiind cuprinsă între 1.000 și 100.000 de lei. De asemenea, lucrările au fost oprite până la intrarea în legalitate.
Amendă și pentru lucrări pe Aleea Mărului
Un alt control a avut loc pe Aleea Mărului, în zona de nord a Piteștiului. Aici, polițiștii locali au identificat lucrări de sistematizare a terenului executate fără autorizație.

În acest caz, a fost aplicată o amendă cuprinsă între 1.000 și 10.000 de lei, conform prevederilor legale.
Poliția Locală Pitești le reamintește proprietarilor și operatorilor economici că lucrările de construcții sau amenajările trebuie începute numai după obținerea documentelor necesare.
Foto: descriptiv











