Argeș: Controale de amploare pe șosele! Aproape 1.000 de sancțiuni!
Acțiuni ample ale polițiștilor rutieri din Argeș pentru creșterea siguranței în trafic. În ultimele 48 de ore, oamenii legii au aplicat 949 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 225.000 de lei.

Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu agenții structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea accidentelor și combaterea principalelor abateri care pun în pericol siguranța participanților la trafic.
Argeș: Controale de amploare pe șosele! Aproape 1.000 de sancțiuni!
Controalele au vizat în special viteza excesivă, conducerea sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, dar și alte încălcări ale legislației rutiere.
În cadrul acțiunilor, polițiștii au organizat 253 de filtre rutiere, în colaborare cu structurile de ordine publică și cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții în domeniul transportului rutier, precum Registrul Auto Român (RAR) și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR).
Argeș: Controale de amploare pe șosele! Aproape 1.000 de sancțiuni!
De asemenea, au fost efectuate 816 testări cu aparatele din dotare pentru depistarea consumului de alcool și a substanțelor cu efect psihoactiv.
Bilanțul controalelor arată amploarea abaterilor constatate pe drumurile din județ.
În urma neregulilor descoperite, polițiștii au aplicat 949 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 225.000 de lei.
Totodată, măsurile luate au inclus:
– 41 de permise de conducere reținute;
– 51 de certificate de înmatriculare retrase;
– 192 de sancțiuni pentru depășirea limitei legale de viteză.
Argeș: Controale de amploare pe șosele! Aproape 1.000 de sancțiuni!
Dintre abaterile legate de viteză, 17 au fost suficient de grave pentru a impune reținerea permisului în vederea suspendării dreptului de a conduce. În aceste cazuri, șoferii depășiseră limita legală cu mai mult de 50 km/h.
Acțiunile polițiștilor rutieri argeșeni urmăresc reducerea riscului de producere a accidentelor și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.
Argeș: Controale de amploare pe șosele! Aproape 1.000 de sancțiuni!
Respectarea limitelor de viteză, evitarea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive și verificarea stării tehnice a autovehiculelor sunt esențiale pentru prevenirea evenimentelor rutiere.
Polițiștii recomandă tuturor conducătorilor auto să adopte un comportament responsabil la volan și să respecte regulile de circulație, pentru a proteja atât propria viață, cât și siguranța celorlalți participanți la trafic.






![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxjoi_epitesti.jpg)



![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxJoi_epitesti.jpg)



