263 x 587 eurial

Ce teste se vor folosi pentru depistarea variantei Covid din Africa de Sud

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat duminică, într-un comunicat că, testele PCR sunt în continuare eficiente în detectarea noii variante Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2, așa cum s-au dovedit și în cazul altor variante, inclusiv varianta Delta.

În schimb, în ceea ce privește testele antigen rapide, se fac studii care să evalueze acuratețea lor.

Eurial 930 x 122 eurial
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Dovezile preliminare sugerează că poate exista un risc crescut de reinfectare cu Omicron (adică, persoanele care au avut anterior COVID-19 ar putea fi reinfectate mai ușor cu Omicron), în comparație cu alte variante.

Noua variantă a SARS-CoV-2, semnalată OMS-ului la 24 noiembrie de cercetătorii din Africa de Sud, a primit numele de Omicron și a fost încadrată vineri de organizația mondială la categoria „variantă îngrijorătoare”, categorie în care, de la începutul pandemiei, au mai fost plasate alte patru variante ale SARS-CoV-2: Alfa, Beta, Gamma și Delta.

În țara noastră, în momentul de față s-a instituit carantina pentru persoanele care sosesc în România din state aflate în „zona roșie”.

OMS a desemnat varianta denumită Omicron ca fiind o variantă îngrijorătoare a coronavirusului, după ce oamenii de știință au constatat că aceasta are multe mutații ce pot avea un impact asupra modului în care se comportă, adică, de exemplu, s-ar putea răspândi mai ușor sau ar putea da forme mai grave de boală sau chiar ar putea eluda răspunsul imunitar dat de vaccinuri sau trecerea prin boală.

Cercetătorii din Africa de Sud și din întreaga lume efectuează în prezent studii pentru a înțelege mai bine mai multe aspecte ale Omicron și vor continua să împărtășească rezultatele acestor studii pe măsură ce ele devin disponibile.

Sursă foto principal: Adevărul

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
imm 263×587