Ce e important pentru crescătorii de animale care aveau contracte cu procesatorii este că aceste contracte au fost respectate, procesatorii au cumpărat în continuare laptele de la producători, chiar dacă au constituit stocuri suplimentare.
Crescătorii de animale care au contracte cu procesatorii au livrat şi nu au înregistrat pierderi în această criză. Pierderi s-au înregistrat la fermierii care au vândut laptele direct prin dozatoare, iar acolo trebuie să ne asigurăm că vând fermieri, nu intermediari care văd o afacere din asta”, a declarat Daniel Constantin la Cluj.
Ministrul Agriculturii a mai afirmat că „facem eforturi să identificăm resurse în bugetul pe care îl avem, pentru că nu putem primi fonduri suplimentare, astfel încât plata pe animal să fie mai mare în 2013”. El a precizat, citat de Mediafax, că în acest moment sunt închise toate alertele în România, laptele fiind „mai sigur ca niciodată”.





