Primarul orașului Pitești, Cristian Gentea declară că, regretă declarația dată ieri în conferința de presă lunară, de la Primărie, cu privire la furtul de apă.
Acesta transmite:
„Regret modul eronat în care a fost preluată afirmația mea despre furturile de apă din Pitești!
Când am spus „toată lumea fură apă” m-am referit la consumatori din toate categoriile, de la casnici, la societăți comerciale!
- 19 ani fără Nicolae Dobrin. Primarul Piteștiului: „Sunt oameni care nu pleacă niciodată cu adevărat”
- Primarul Piteștiului, de Ziua Armatei: „Contribuție a orașului nostru de care avem toate motivele să fim mândri”
- Când va fi gata podul de peste Râul Doamnei. Anunțul primarului piteștean Cristian Gentea
Dacă ar fi fost prezentată toată declarația mea, fără să fie trunchiată, ar fi fost clar: am spus că nu mă refer la pensionarii, la piteștenii care-și plătesc cinstit consumul de apă!
În nici 3 luni, în 2022, controalele S.C. Apă Canal 2000 S.A. la baruri, restaurante şi alţi consumatori casnici s-au finalizat cu dosare penale pentru furt de apă şi facturi emise de peste 320.000 lei.
În perioada 1 ianuarie – 21 martie, s-au efectuat 170 de verificări!
Am descoperit: 11 by-passuri, 13 branşamente de apă clandestine, 45 de racorduri de canalizare clandestine, 4 utilizatori cu sigiliul rupt, 6 utilizatori la care s-a constatat apometrul blocat şi intervenţie neautorizată asupra acestuia, 3 utilizatori debranşati care beneficiau de apă la data controlului şi 28 de surse proprii necontorizate şi nedeclarate la operator pentru facturarea cantităţii de canal.
Este un fenomen îngrijorător, la care nu m-am așteptat!
În ciuda celor care speculează și dezinformează, vă informez, dragi concetățeni, că voi comunica în continuare tot ce facem pentru a descuraja practica furtului de apă din rețelele publice!
Campaniile de depistare a branșamentelor ilegale vor continua!„
- Firma Bugaru, făcută celebră de Recorder, din nou în centrul atenției! Primarul Piteștiului: „Toată lumea mă înjură pe mine! Feriți-vă”
- Au început lucrările de asfaltare în Centru: Primarul Piteștiului: ,,Asfaltăm tot, absolut, cap-coadă, fără peticeală. Așa e bine?”
- Lucrări noi pe o stradă din oraș. Primarul Piteștiului, despre constructor: „Nu ne-am înțeles prea bine ultima oară”







![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)
![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)




