930×122 CAPRA 5

bărbat și femeie reținuți

Bătăușii din trafic au fost găsiți și reținuți

Protagoniștii bătăii din trafic, care a avut loc pe data de 21 aprilie, au fost identificați și reținuți de polițiști. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani, din Topoloveni și o femeie de 26 de ani, din Rătești.

Citiți și: Scandal și bătaie în trafic! Șofer înjunghiat cu o macetă!

Reamintim că, altercația a fost filmată și publicată pe grupul Info Trafic Pitesti de pe Facebook. Imaginile îi prezentau pe cei doi înconjurând o mașină aflată în trafic. Atât bărbatul, cât și femeia ”au împărțit” pumni și picioare autoturismului în cauză. Bărbatul l-a lovit chiar și pe șoferul aflat la volan.

Întâmplarea a avut loc pe DN 65B.

Citiți și: Scene șocante! Un șofer și un pieton s-au luat la bătaie în trafic!

 

Ulterior, în urma acestor imagini s-a sesizat și Poliția Argeș.

Șoferul care a căzut victimă nu a depus plângere la Poliție pentru ceea ce i s-a întâmplat.

IPJ Argeș transmite:

„În ziua de 02 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, conform art. 371 din Codul Penal, și au reținut un bărbat de 34 de ani, din Topoloveni și o femeie de 26 de ani, din Rătești.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 21 aprilie a.c., cei în cauză ar fi avut un conflict în trafic cu un alt conducător auto.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că evenimentul a avut loc pe DN 65B, pe fondul unei depășiri pe acostamentul părții carosabile, împrejurare în care bărbatul de 34 de ani, din Topoloveni, căruia nu i s-a permis să depășească, a adresat injurii și amenințări cu acte de violență conducătorului autoturismului din fața sa, după care ar fi lovit cu pumnii atât autoturismul în cauză cât și pe conducătorul auto, în timp ce femeia de 26 de ani, din Rătești, ar fi aruncat cu un obiect și ar fi lovit autoturismul în cauză cu pumnii și picioarele.

În ziua de 02 mai a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni, cele două persoane au fost conduse la sediul Secției 4 Poliție Pitești, unde, după administrarea probatoriului, au fost reținute, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentate în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.”

Sursă video: Facebook Info Trafic Pitesti

Eurial 555 x222
570×90 MAIA