Printre oficialitățile care au participat astăzi la inaugurarea parcului Lunca Argeșului s-a numărat și Marius Postelnicescu.
Liberalul nu a venit, însă, în calitatea sa oficială de consilier județean PNL, ci ca persoană particulară. Nu singur, ci împreună cu băiețelul lui, Darius, în vârstă de 5 ani și o lună.
De altfel, Postelnicescu a fost singurul politician dintre cei prezenți care s-a afișat cu un membru al familiei sale. Ceilalți, de la primarul Tudor Pendiuc și viceprimarii Cornel Constantin Ionică și Laurențiu Zidaru până la parlamentarii Ionuț Elie Zisu, Andrei Gerea și Cătălin Rădulescu, au preferat să vină neînsoțiți. Asta deși vremea de afară, însorită și călduroasă, era foarte potrivită pentru plimbare cu familia prin cel mai nou parc al Piteștiului.





