pizzeria sapori  930 122

Pitesti

Piteșteni, începe recensământul în teren!

Începe etapa de recenzare pe teren a populației, în Pitești, anunță municipalitatea.

Citiți și: Povestea care a adus bucurie și magie în Pitești!

„Perioada de autorecenzare s-a încheiat în data de 27 mai 2022. În perioada 1-3 iunie 2022 sunt planificate unitățile administrativ-teritoriale pentru sincronizarea etapizată a tabletelor de către recenzori, în scopul evitării blocajului sistemului.

După finalizarea operațiunii de sincronizare a tabletelor și până la data de 17 iulie 2022, se desfășoară etapa de recenzare pe teren, în cadrul căreia colectarea datelor de recensământ se va realiza prin interviu față în față, numai cu ajutorul tabletelor, chestionarul de recensământ fiind identic cu cel din etapa de autorecenzare.

Citiți și: Incendiu la un stâlp electric în centrul Piteștiului: Panică printre trecători

Etapa de recenzare în teren se realizează prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022.

Vor fi vizitate și persoanele care nu au finalizat corect și complet chestionarele de recensământ.

Se vor colecta date de la toate persoanele, indiferent de cetățenie, care la momentul de referință al recensământului aveau reședința obișnuită în Pitești (locuiau în Pitești pentru o perioadă de cel puțin 12 luni).

Momentul de referință al recensământului este ora „00:00” din ziua de 1 decembrie 2021, iar datele colectate trebuie să reprezinte situația la acel moment.

133 de recenzori pe teren în Pitești

La nivelul municipiului Pitești sunt 133 de recenzori pentru etapa de recenzare în teren. Aceștia vor putea fi ușor identificați în baza legitimației emise de Comisia Centrală pentru Recensământul Populației și Locuințelor prin unitatea administrativ-teritorială, conform modelului publicat ca anexă la HG nr.1071/2020 pentru stabilirea bugetului şi a categoriilor de cheltuieli necesare efectuării recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021, precum şi a măsurilor pentru punerea în aplicare a unor dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021, cu modificările și completările ulterioare.

Recenzarea prin interviu față în față este ultima etapă a colectării datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 și este obligatorie.

Amenzi până la 3.000 de lei pentru cei care refuză recenzarea

Persoanele care refuză recenzarea riscă o amendă cuprinsă între 1.000 și 3.000 lei, iar pentru persoanele care împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidențiale sunt prevăzute amenzi între 1.500 și 5.000 lei.

Întregul proces al colectării datelor se desfășoară cu asigurarea confidențialității și protecției depline a informațiilor.

Informații detaliate privind desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor 2021 se regăsesc pe site-ul www.recensamantromania.ro ”, transmite Primăria Pitești.

Foto principal: descriptiv

PIZZERIA SAPORI 555 222
HerasMed (570 x 90 px)