930×122 POSADA 5

scoala 9

Pitești: Teren de sport refăcut! Din vremea lui Ceaușescu nu s-a mai întâmplat!

Terenurile de sport ale școlilor, refăcute de administrația Gentea! La unele nu s-a mai intervenit de pe vremea fostului președinte al României, Nicolae Ceaușescu!

Una dintre principalele lucrări care urmează să fie executate prin Administrația Domeniului Public, se va desfășura pe toată perioada verii și se va ocupa de reparațiile în școli și în curțile adiacente spațiilor de învățământ.

În prima parte a lunii iulie, la Școala Gimnazială nr. 1 (fosta școală nr.9), din strada Negru Vodă, structură a școlii Gimnaziale Nicolae Bălcescu, fosta nr. 6 (de lângă complexul John), a fost reabilitată o suprafață de 800 mp, efectuându-se lucrări de reparații ale terenului de sport.

În perioada următoare se vor realiza marcajele.

ePitești a luat legătura cu primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, pentru a-l întreba dacă acest teren a fost refăcut în ultimii 32 de ani, de la Revoluția din 1989, acesta  confirmând că este prima dată când spațiul a fost recondiționat.

Totodată, edilul ne-a transmis că și terenul alăturat a fost recondiționat anul trecut.

Fosta școală nr.9 este o instituție de învățământ veche din Pitești, aici terminând ciclul gimnazial, mii de copii din cartierul Nord și nu numai!

Iată istoria Școlii:

Şcoala este construită din anul 1962, făcând parte din categoria celor mai vechi şcoli din Piteşti.

Iniţial a funcţionat ca liceu: Liceul ,,Alexandru Odobescu”, timp de 2 ani. Din 1964 acesta a fost transformat în şcoală generală care funcţionează şi astăzi.

De-a lungul timpului şcoala a trecut prin numeroase perioade de transformări si îmbunătăţiri: i s-au construit ateliere proprii în care şi-au desfăşurat practica tehnico- productivă a vremii  atât elevii claselor V-VIII cât şi clasele afiliate IX-X, clase de meserii, respectiv croitorie şi lucru de mână fete (15 locuri de muncă), tâmplărie-traforaj băieţi (15 locuri de muncă), lăcătuşărie-băieţi (15 locuri de muncă) în perioada anilor 1980-1994.

S-au amenajat laboratoare de fizică, chimie, biologie, geografie, limbi străine, sală de gimnastică. În anii 1970 i s-a înfiinţat o bibliotecă cu un impresionant număr de volume îmbunătăţit an de an.

Şcoala dispune de un parc cu arbori şi arbuşti ornamentali, foarte bine întreţinut şi o utilă bază sportivă formată din: teren minifotbal, teren handbal, teren volei, groapă sărituri, pistă obstacole. Suprafaţa totală a şcolii este de 8 991,00 mp.

Dacă în anii ’80 şcoala avea un număr de 1000 de elevi la clasele I-VIII, fiind singura şcoală din zona Bulevard N. Bălcescu, Negru-Vodă, Victoriei, Str. Dumbravei, Str. Trivale, Str. Căpitan Cuţui, după construirea Şcolii nr. 14 (actuala Şcoală Gimnazială Al. Davila), numărul acestora a trebuit să fie împărţit. Din anul 2004 şcoala desfăşoară la învăţământul primar sistemul alternativ de predare- învăţare, Step by step, sistem educaţional acceptat cu entuziasm de părinţi şi copii în egală măsură.

Din septembrie 2010 şcoala a devenit structură a Şcolii Nr. 6 ,,N. Bălcescu” şi primeşte în chirie la etajul 2 Liceul Teologic Penticostal Elim. (sursa: scoalanicolaebalcescupitesti.wgz.ro).

Eurial 555 x222
Pizza Sapori Italia 570 90